Economisirea și desensibilizarea sistematică

//Economisirea și desensibilizarea sistematică

Economisirea și desensibilizarea sistematică

Off! Economisirea! Să economisesc!?! O să încerc să economisisesc de luna viitoare!

Nu, dacă încerci nu o să reușești! Dacă îți propui, la început îți va fi greu, îți va fi foarte greu, dacă nu ai făcut până acum, însă, după aceea, după ce începi și te ții câteva luni, ani, apoi va fi floare la ureche.

Când le spun așa, oamenii nu înțeleg, nu pot concepe că dacă acum le este greu, ulterior le va fi foarte ușor. Ceea ce nu știu ei este că există procesul de desensibilizare sistematică. Dacă repetă de suficiente ori un anumit comportament, acel comportament se va impregna în personalitatea omului și dacă la început, când acționa altfel, până mai înainte, apăreau emoții negative de frustrare, neputință, apoi, continuând comportamentul, neținând cont de aceste emoții negative; emoțiile negative numai apăreau; prin sistematizarea comportamentului se realizează desensibilizarea la acțiunea comportamentului respectiv.

Astfel, dacă la început, când ai luat hotărărea să economisești 10% din venit, pui deoparte banii și apar emoții precum frustrarea că poate nu îți ajung banii să te întreții, că nu mai ieși la fel de mult și nu mai cheltui la fel de mult ca mai înainte cu ieșirile în oraș, ulterior, când ajungi să economisești câteva luni și vezi că se poate să trăiești și fără cei 10% din venit, obișnuința creată este una facilă; banii economisiți, văzând că s-au strâns sume considerabile, ajungi să nu mai ai emoții negative, ci dimpotrivă, să apară dorința de a economisi și mai mult, și așa ajungi să economisești până la 20 – 30, chiar la 40% din venit.

Când guvernul dă o lege prin care se impozitează venitul cu 10%, ajungi să te întreții cu 90% din ceea ce câștigai până atunci. La început ești revoltat, frustrat, nervos ș. a. m.d., prima lună este grea, dar încet – încet te obișnuiești, acest lucru se întâmplă și datorită faptului că omul este o ființă adaptabilă, se adaptează condițiilor, mediului în care este necesar să trăiască. Și de aceea, cei mai mulți planificatori financiari, când aduc în discuție economisirea, oferă această comparație cu impozitarea venitului. Te gândești atunci când începi să economisești că guvernul îți impozitează venitul și deși nu ai fi de acord, te vei obișnui. Dar decât să aștepți să vină o astfel de lege, mai bine îți impui tu să economisești 10% din venitul tău lunar și să înveți să te descurci cu cei 90%, pentru binele tău financiar din viitor, pentru a îți putea realiza, în acest fel, obiectivele financiare.

Dacă acum nu îți permiți decât o vacanță pe an, în țara, nu poti concepe că îți poți permite o vacanță în afara țării. Dacă stai într-o garsoniera de 25 de metrii pătrați, nu poți concepe o viață trăită într-o casă cu 3- 4 camere. În schimb, dacă iei hotărârea să economisești acum 10% din venitul tău, vei începe să vezi că ai bani, că există posibilitatea să schimbi obiectivele actuale, că este posibil să îți realizezi obiectivele mari pe termen lung.

Desensibilizarea sistematică se realizează și în detrimentul tău. Dacă ești obișnuit de tânăr, să îți cheltui salariul, până la ultimul ban, atunci când ieși în oraș nu simți emoțiile negative de frustrare că și luna aceasta o să rămâi fără bani, pentru că cheltuiala s-a realizat de atât de multe ori, s-a sistematizat în principiul tău de a îți face rău din punct de vedere financiar, de a cheltui fără noimă. Dacă te oprești puțin vei conștientiza că în acest fel nu vei realiza nimic: nu vei aveea obiectivele pe care ți- le ai propus. Te întrebi de ce oare băncile percep un minim de avans?! Pe lângă faptul că ele vor să aibă un minim de garanție, existența unui minim de avans denotă existența unui minim de planificare, gestionare financiară, dar dacă acel avans este și el împrumutat, este de la sine înțeles că acel obiectiv nu va fi realizat în mod optim.

În schimb, dacă ești obișnuit să economisești, știi foarte bine că atunci când apare o nouă cheltuială în viața ta, te gândești de mai multe ori înainte de a cheltuii banii, căci atunci când te obișnuiești să economisești, cheltuielile extra îți produc frustrare, căci știi că ceea ce ți-ai propus să realizezi va fi prelungit ca timp de realizare și, în niciun caz nu îți conferă o emoție de satisfacție.

Succes în conștientizarea proceselor psihologice și a banilor!

By | 2018-02-25T08:29:38+00:00 February 25th, 2018|Financiar|0 Comments

About the Author:

Leave A Comment

Social media & sharing icons powered by UltimatelySocial